Sa iei parte la o lupta de Muay Thai intr-un stadion din Bangkok e cu adevarat o experienta unica in lume.

Atmosefera e ireala parca, muzica live acompaniaza ritualul sacru al dansului din ring executat de amandoi luptatorii. Ea continua si in timpul luptei, iar spectatorii isi incurajeaza favoritii din tribuna, gesticuland cu mainile spre agentii de pariuri prezenti la orice spectacol, pariind fie pe un luptator, fie pe o anumita tehnica determinant care ar putea pune punct luptei.

Apoi incepe lupta cu adevarat. Ecoul loviturilor rasuna in arena si sangele incepe sa curga. Pare sa semene cu luptele epice din alte timpuri din arene. In occident, fascinatia acestei arte se pierde aproape complet. Marea majoritate a spectatorilor sunt pasionati ai sporturilor de contact, dar le lipseste cultura necesara pentru a putea intelege cu adevarat aceasta disciplina fascinanta. Sunt doar 30 de ani de cand Muay Thaiul s-a implantat in cultura vest-europeana, dar se perpetueaza aceleasi greseli grosolane de subevaluare, iar in alte dati si in alte circumstante se pierde echilibrul pentru ca se merge la extrema opusa si supraestimeaza luptatorii tailandezi.

Occidentul s-a format cu “complicitatea” multor organizatii care domina sporturile de ring si artele martiale, o adevarata armata de sute si mii de practicanti, care in mare parte au ajuns la rezultate si titluri neoglindite in realitate. Sunt (prea)multi campioni mondiali, pentru ca sunt prea multe sigle si organizatii care guverneaza acest sport. De aceea nu sunt putine ocaziile cand intr-o anumita organizatie un sportive e campion, pe cand in alta ar fi clasat printre ultimii.

Cauza principala a acestei stari de fapt este datorata in primul rand unui sistem de promovare a acestor arte intr-o maniera mult prea comerciala. In termeni contemporani, acest lucru poate fi caracterizat ca o promovare mult prea consumistica unde practicantul a fost – si din pacate este in continuare – constrans sa urmareasca rezultate pentru a isi satisface propriul interes, increzandu-se in antrenorii sai care la randul lor au fost instruiti si ei in acest sistem comercial.

Ca sa ma explic mai bine, ma limitez sa afirm ca multiplele Federatii Internationale, mai mult sau mai putin recunoscute oficial de cei competenti in materie, s-au dezvoltat doar pentru ca au urmarit profitul financiar in termeni pur economici, obligand de fapt fiecare sportiv sa plateasca dreptul de a ajunge la obiective private de un suport real.

Nu neg ca pe de o parte e corect ca un Maestru bun si recunoscut ca atare sa poata obtine din propria munca o recompensa financiara, dar mi se pare lipsita de orice etica obligatia de a plati taxe de inscriere anuale, de a achizitiona anumite echipamente in detrimentul altora, de a plati diferite sume pentru a putea participa la competitii de amatori, de a achita taxe pentru a fi admisi la examene de grad tehnic si asa mai departe, cu singurul scop de a ingrosa buzunarele celor care au ajuns la conducerea unei federatii si care au uitat adevaratul spirit al unor arte stravechi si frumoase, cein alte timpuri si chiar azi in multe parti din orient, unde cultura si dragoastea pentru aceasta disciplina sunt inca la nivel inalt, se practica pentru evolutia propriului spirit si de multe ori pentru a isi apara chiar viata.

Nu o data practicantii din occident fac greseala de a se supraevelua si de a considera ca e nevoie doar de putin antrenament pentru a isi domina adversarul, oricare ar fi el. Dar de multe ori el se opreste doar asupra aparentelor si vede o lupta dura si captivanta, si asemeni multor altora asemeni lui, nu poate vedea adevarul.

Trezirea brusca la realitate il va duce pe sportivul occidental sa isi intrerupa brusc activitatea de pregatire. Motivul trebuie cautat in situatii degradante unde practicantul este "exploatat" de antrenorii care isi cauta gloria pe pielea altora, a sportivilor care, nepregatiti suficient, sufera de multe ori daune psihologice si uneori chiar traume fizice. Asa apare exact rezultatul opus, cand sportivul nu mai poate sa lupte pentru propriul progres tehnic si pentru a accede la rezultatele dorite, fiind constrans sa se opreasca pentru totdeauna din pregatire. Fara a intelege ca inca de la inceput nu era nevoie sa se opreasca asupra aparentelor, ci trebuia sa caute o mai mare intelegere a constiintei artelor martiale, aventurandu-se in lumea Thai Boxului fara prejudicii, respirand atmosfera stadioanelor, transpirand in scolile de pregatire, fara a se opri asupra imaginii de fatada.

Dar Thai Boxul este mult mai mult, e o scoala de viata. Practicantul de Muay Thai nu are nevoie sa isi demonstreze abilitatile violente in viata de zi cu zi, pentru ca a simtit pe pielea lui ce inseamna sa suferi, sa transpiri si sa te sacrifici pentru a iti atinge obiectivul. Cand e nevoie stie cum sa se apere dar nu incearca niciodata sa isi demonstreze superioritatea. Adevaratul practicant de Thai Box nutreste un respect profund pentru valorile fundamantale ale vietii. Stie sa rada si sa glumeasca, dar e capabil sa lupte pentru a demonstra meritele sale si pentru a obtine o victorie incontestabila.

Cunostinta necesitatii de socializare si alegerea momentului prielnic pentru confruntare este o calitate adanc inradacinata in cultura tailandeza. Nu intamplator, desi au fost tinta a numeroase tentative de colonizare, nu au fost niciodata nevoiti sa suporte dominatia strainilor.